1. DEFINIŢIE
VHC – e un virus ARN din familia Flavivirusuri şi reprezintă cea mai obişnuită cauză a hepatitei cronice nealcoolice a ficatului.
2. ETIOLOGIE
- virusul hepatitei C, tip ARN, din familia Flaviviridae.
3. MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC
Boala are răspandire universală, cu evoluţie manifestă clinic, rară, cele mai multe infecţii fiind inaparente (95%) şi cu tendinţă crescută de evoluţie spre cronicizare sau cancer hepatic.
Morbiditatea este greu de precizat, datorită numeroaselor infecţii subclinice şi a studiilor de prevalenţă, tip screening, limitate.
4. DIAGNOSTIC POZITIV
4.1. DIAGNOSTIC CLINIC
Infecţia acută
infecţie asimptomatică ;
infecţie simptomatică :
forme anicterice
forme uşoare
forme medii
forme fulminante ( 1:1000 de cazuri)
Complicaţii – anemie aplastică
Infecţia cronică reprezintă 60-75 % din infecţii.
- bolnavi cu simptomatologie minoră au in general doar fatigabilitate/ astenie marcată;
- infecţie clinic inaparentă, dar cu leziuni histologice progresive, insoţite sau nu de creşterea transaminazelor sau de simptome minore;
- infecţie cronică rapid progresivă spre ciroză – frecventă la bolnavii cu transplant renal;
- carcinom hepatocelular.
4.2. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
A. Diagnosticul serologic este folosit in mod uzual şi presupune utilizarea a două tipuri de teste şi anume de depistare şi de validare (confirmare).
Teste de depistare ELISA permit detectarea anticorpilor specifici totali Ac HCV, dar nu poate diferenţia infecţia acută de cea cronică,
Teste de validare care utilizează tehnici de imuno-blotting-RIBA (Radio-immunoblot-assay).
B. Tehnici pentru cercetarea ARN-HCV
polymerase chain reaction;
NASBA (Nucleic Acid Sequence Base Amplification);
tehnici de hibridizare ARN pe suport solid urmat de amplificarea semnalului obţinut.
4.3. DATE EPIDEMIOLOGICE
Factorii epidemiologici principali
1. Sursa de infecţie
bolnavii cu formă clinic manifestă de hepatită acută sau infectaţii inaparent, contagioşi incepand cu 1-2 săptămani de la infecţie, pană la aproximativ 12 săptămani, sau nelimitat la purtătorii cronici
purtătorii de VHC, mai frecvenţi in categoria consumatorilor de droguri intravenoase, a politransfuzaţilor, hemofilicilor, hemodializaţilor, homosexualilor, infectaţilor cu HIV.
2. Transmiterea
prin manevre sangerande medicale sau nemedicale, in special transfuzii
sexuală
prin coabitare, intrafamilială sau in colectivităţi inchise (prin inoculări oculte), mai redusă decat in cazul hepatitei B
3. Receptivitate
generală, mai mare pentru forme inaparente
4. Imunitate
in funcţie de evoluţie, fie spre vindecare, fie spre cronicizare, anticorpii antiVHC, dispar sau persistă in sange.
Profilaxie şi combatere
1. Măsuri faţă de izvorul de infecţie
depistare: ancheta epidemiologică, clinic, examene de laborator
izolarea cazurilor, obligatorie in spital
declarare, ca hepatită nonA nonB, lunar
2. Măsuri faţă de căile de transmitere
respectarea tehnicii aseptice la orice manevră sangerandă
screening-ul donatorilor, utilizarea raţională a transfuziilor
verificarea sangelui şi a produselor de sange
excluderea donatorilor periculoşi (de profesie)
selectarea plasmei de la maxim 5 donatori
3. Măsuri faţă de receptivi
momentan, nu se dispune de un vaccin eficient pentru această infecţie.